Căsătorie cu un german, în doar trei zile

Atenţie românce şi români: Primăria din Tønder (Danemarca) fabrică fericire pe bandă rulantă!

Cât de repede vă puteţi căsători cu un cetăţean german, fie el de sex masculin sau feminin?

Există două variante: una lungă, de câteva luni, în care trebuie străbătută pas cu pas calea birocraţiei germane, şi una scurtă, de numai trei (3) zile, în care veţi călători în Danemarca, în scop turistico-matrimonial. 

Romaningermania.ro vă oferă detalii despre varianta scurtă a operaţiunii matrimoniale. Credem că informaţiile noastre vor fi folositoare atât româncelor care cred că şi-au găsit fericirea alături de un german, cât şi românilor care şi-au descoperit iubirea vieţii pe plaiurile nibelungilor.

Căsătoria survenită în Danemarca este recunoscută de statul german. La scurt timp, soţul de altă cetăţenie decât cea germană va avea drept de şedere în Germania, drept de muncă, precum şi dreptul de a urma cursurile de integrare oferite de statul german. În schimbul căsătoriei “fulgerătoare”, viitorii miri trebuie să petreacă trei zile în Danemarca. Aceasta este singura condiţie a primăriilor daneze, care oficiază căsătorii între germani şi străini, într-un timp record. La o asemenea rapiditate funcţionărească, pliată pe strategiile locale de dezvoltare a turismului, nici nu este de mirare că micile localităţi daneze de la graniţa cu Germania sunt pline de vizitatori înfierbântaţi.

În Germania aproape că poţi pierde şansa măritatului/însuratului, din cauza funcţionarilor care lucrează greu şi a procedurilor acestora.

Dacă ai nenorocul să-ţi lipsească o hârtie la dosar, până ce o obţii din România (o altă ţară cu birocraţie „performantă”, după cum ştim cu toţii), ori îţi expiră dreptul de şedere în Germania, ori îţi expiră dragostea…

Turistul matrimonial primeşte nume german cât ai clipi

În Danemarca însă, totul este legal, rapid şi frumos. Dacă alegi această ţară pentru a spune „Da”, nici nu apuci să-ţi dai prea bine seama că te măriţi/însori! Totul se întâmplă cât ai clipi iar excursia e atât de frumoasă, că nu prea mai ai timp să te întrebi dacă ai făcut bine sau nu schimbându-ţi statutul marital. Când ieşi de la starea civilă porţi deja noul nume german, bineînţeles dacă a binevoit soţul/soţia să ţi-l dea. Dar dacă ţi-l dă, poţi să ţii bine de el: îţi va rămâne, oricum, ţie.

La întoarcerea în Germania (ţară devenită acum „acasă”), certificatul de căsătorie din Danemarca, scris în trei limbi (inclusiv în germană), va fi înregistrat de autorităţile locale ca şi cum nunta ar fi avut loc chiar acolo.

Cum se poate trăi bine din nunţi?

Micile localităţi daneze de la graniţa cu Germania  trăiesc practic din nunţile grăbiţilor. Aşa se face că primăriile oficiază căsătorii la foc automat. În localitatea Tønder, de exemplu, trebuie doar să duci la starea civilă actele cerute, să plăteşti o taxă şi să deţii dovada că ai stat trei zile la un hotel sau o pensiune din localitate. De fapt, este necesară chitanţa că ai plătit pentru trei nopţi de cazare. De cele mai multe ori, preţul este la fel de piperat ca şi cum te-ai caza într-un hotel de lux din Germania, de exemplu în Hamburg la un hotel de fiţe, cu vedere la Elba. Doar că în Danemarca lipsesc luxul şi priveliştea de sute de euro, pentru care s-ar plăti în Germania; în loc de vapoare şi mii de luminiţe, poţi vedea, eventual, un mic iaz. Mai mult, ferestrele sunt înguste iar podelele şi uşile scârţâie. Gazdele sunt însă prietenoase, iar micul dejun, inclus în preţul cazării, este un adevărat răsfăţ. Însă o căsătorie-fulger face toţi banii! De altfel, în „localităţile matrimoniale”, hotelurile şi pensiunile nu par să aibă alţi clienţi în afară de miri. Toţi turiştii sunt perechi-perechi, merg de mână sau îmbrăţişaţi, timpul pare a fi pentru ei o perioadă fastă, când curg doar lapte şi miere.

Mirii se ascund în camerele de hotel

Dacă ajungi în Tønder după prânz, trebuie să treci pe la primărie să-ţi anunţi venirea şi să te asiguri că este făcută programarea pentru nuntă. Apoi, poţi să-ţi cauţi liniştit hotelul şi să primeşti camera. Dacă nu suferi de o dragoste foarte “dogoritoare”, şi nu te închizi în cameră până la nuntă, mai ai timp să vezi străzile vii din micul orăşel danez. Singura străduţă cu mici comercianţi, pe o parte şi pe alta, este plină de culori, animată. Restaurantele şi terasele au clienţi, bineînţeles majoritatea provin din armatele de miri. Mănânci bine, însă preţurile ţi se par atât de neruşinate încât nu poţi să nu te gândeşti că  în restaurantele germane ţi se dă totul aproape pe gratis, dacă faci o comparaţie între notele de plată. Dacă te întorci la hotel să-ţi desfaci bagajele, poţi să ai surpriza, când revii pe străzile oraşului, că totul a amuţit, deşi n-a trecut decât un ceas. Ai impresia că ai pierdut practic strada, orăşelul, că ai nimerit în altă parte. Mirii cu priviri galeşe au dispărut şi ei, la fel şi localnicii; nici ţipenie de om. În jur, priveşti cu atenţie: sunt aceleaşi clădiri vechi, dar strada, mai devreme plină de comercianţi cu haine şi lucruri scoase în faţa magazinelor, este acum pustie. Este ca şi cum s-ar fi dat alarma înainte de bombardament şi s-au ascuns cu toţii. Te simţi ca-ntr-un oraş pustiu, de parcă totul ar fi o glumă proastă. Pe străzi, râsul se revarsă limpede, în cascade; ai senzaţia că nu te aude nimeni, în juru-ţi şi casele par părăsite, nici o fereastră deschisă! Îţi vine să strigi: “Unde sunteţi oameni buni, v-a înghiţit pământul?”

Dintr-un capăt în celălalt al „centrului” Tønder sunt doar câteva străduţe. În cele din urmă apar, timide şi uitându-se în toate părţile cu mirare, alte două perechi de miri, din toate zecile de perechi care serveau masa, dar care acum sigur că s-au închis în camerele de hotel.

Este de ajuns să treci prin centrul micuţului oraş danez doar de vreo două ori şi deja ştii aleile, casele. Sunt toate cam la fel: fără perdele (sau cu perdele scurte, doar pentru decor), cu ferestre mari, aproape cât tot peretele. În căsuţele lor mici, şi fără grija de a fi priviţi din afară, oamenii stau la masă, de parcă s-ar fi vorbit între ei să ia masa în acelaşi timp, ca după un ritual comun. Privirea îţi este atrasă irezistibil de aceste locuri intime, din care (după mintea şi mentalitatea ta) lipsesc perdelele. Oamenii din case se uită şi ei la tine, sunt atât de aproape, dincolo de peretele de sticlă. Şi ei sunt curioşi să vadă ce miri le-au mai poposit prin zonă. Într-un orăşel atât de mic, doar venirea mirilor aduce ceva nou.

Aşadar, venit pentru nunta-fulger în Danemarca, înveţi încă din prima zi străzile, casele, restaurantele. La masa de seară încerci un alt restaurant, cu specific danez, după care, pentru o bună digestie, ajungi într-un parc pustiu. În cele din urmă se aprind şi luminile. Acum îi poţi vedea mai bine pe danezi, în sufrageriile lor; se uită la televizor, discută, lucrează, nici nu se sinchisesc că pot fi văzuţi pe geam. Treci aşa pe stradă, cu privirile agăţate de făşiile acelea de lumină, de viaţă, de căldura ghicită dincolo, de parcă ai purta cu tine ceva de furat. Nici nu este de mirare că gândeşti aşa, doar vii din ţara perdelelor trase, o ţară bolnavă de spaima de hoţi!

Linişte, case de pitici şi saboţi de lemn

În următoarele două zile poţi descoperi în Tønder un drum prin pădure, de-a lungul unul râu. Aici poţi merge fără să întâlneşti pe cineva; pare o poveste în care totul îţi aparţine. Oricâte locuri liniştite şi parcuri ai descoperi în Germania, amintirile din Danemarca se împletesc cu un cuvânt plin-plin: linişte. În această ţară, parcă şi timpul curge altfel, fără oameni grăbiţi. Uneori, fără oameni.

Străduţele cu căsuţe vechi, unele de 200 de ani, dar restaurate şi renovate, îţi rămân şi ele în amintire. Mai ales strada cu căsuţe atât de mici, încât ai spune că sunt ale piticilor; perete în perete sunt căsuţele acestea, de parcă pereţii au fost sudaţi împreună! Fără aer să respire, totuşi într-o învecinare atât de caldă. Ca un muzeu în aer liber.

Căsuţele de pitici sunt construite la fel. Intrarea este direct din stradă şi dă în camera de zi, cu fereastra cât peretele. În faţa uşii poţi vedea uneori saboţi mari (cât pentru statura nordicilor), de lemn, grei.

După camera de zi ghiceşti bucătăria, care se deschide adeseori spre o mică grădină. Sus, sub acoperiş, sunt geamuri micuţe, aici nu pot fi decât dormitoarele. O stradă întreagă cu case în miniatură, cu un farmec aparte, care ar putea fi înghiţită de o singură vilă românească, spaţioasă, de prost gust. Însă alăturarea nu are sens; sunt lumi diferite. Parcă ai pune aproape un tractor şi o mică bijuterie.

Magazinele daneze vând tot ceea ce le trebuie unor miri

În orăşelele daneze care par că trăiesc doar prin nunţile lor, magazinele au tot ce şi-ar putea dori nişte miri. Mai puţin preţurile. În Tønder, la coafor viitoarele mirese pot căpăta formele ale părului surprinzătoare, plătind peste suta de euro. Însă, cu noua coafură sofisticată, mireasa dobândeşte şi câţiva ani în plus, aşa că vor fi mult mai câştigate cele care preferă în loc de bucle o coroniţă simplă, din flori naturale.

De la rochii de mireasă de sute de euro şi tot felul de accesorii, totul pare să-i aştepte pe mirii cu dare de mână. În realitate însă, dacă urmăreşti vreo două ore în faţa primăriei (într-un parc de peste drum, de pe o bancă) zecile de perechi de proaspeţi căsătoriţi, observi că la ele predomină simplitatea, naturaleţea, nu buclele, volanele, trenele lungi sau pantofii cu fir de aur, peisaj pompos care ne este atât de bine cunoscut nouă, muritorilor din Estul Europei.

Din zece mirese, doar două-trei au rochii albe. Majoritatea mirilor nu sunt însoţiţi de altcineva; ei îşi fac poze unul altuia, la ieşire. Unii sunt asistaţi de o pereche de prieteni buni, şi atât. Totul se desfăşoară fără alai, fără muzică; totul este frumos, simplu şi discret. Cuplurile sunt formate dintr-un cetăţean german şi un (o) străin/străină şi par fericite.

Mireasa nemţoaică bate spre 200 de kile, mirele african are şira spinării lipită de burtă

Toţi însurăţeii par fericiţi. Doar câteva perechi mai ciudate rup monotonia cuplurilor care par perfecte, cel puţin acum, la început de drum. De pildă, o astfel de pereche este compusă dintr-o nemţoaică ce bate spre 200 de kile şi un mire subţirel/tras printr-un inel, vizibil african. În aceste cazuri nu mai observi bucuria aia măsurată, dar uşor de citit, ci cu totul altceva; simţi fericirea plutind în aer. Mireasa de 200 de kile, când iese de la starea civilă, ar putea să şi zboare, dacă greutatea ei ar reuşi cumva să sfideze gravitaţia. De cealaltă parte, mirele cel slăbuţ priveşte certificatul de căsătorie, se uită cu mare atenţie la hârtia dorită, într-un mod încruntat, serios, fără zâmbet. Şi fără privirea aceea, obişnuit luminoasă a mirilor. Dar poate că aparenţele înşeală, poate că subiectivitatea noastră este mare, şi că această categorie de bărbaţi are un mod propriu de a se bucura, bine ascuns de ochii terţilor.

 Actele necesare

Pentru a ajunge la certificatul de căsătorie, trebuie depuse actele şi cererea (solicitare scrisă), cu trei zile înaintea căsătoriei. Cine depune cererea luni, se poate căsători joi. Pentru cei care anunţă marţi la primărie că vor să se căsătorească, evenimentul va avea loc vineri.

Programarea telefonică sau în scris este însă necesară, altfel poţi ajunge la primăria pe care ai ales-o şi să ţi se spună că sunt prea multe căsătorii programate. În plus, autorităţile daneze vă vor spune dacă totul este în ordine cu actele dumneavoastră.

Pe site-urile primăriilor se anunţă de obicei că documentele pot fi trimise prin poştă sau prin email, timpul necesar verificărilor fiind de una până la două săptămâni. Funcţionarul danez care se uită pe actele dumneavoastră vă va trimite un răspuns (scrisoare ori email), urmând să sunaţi pentru a stabili ziua în care doriţi să vă căsătoriţi. În funcţie de ziua căsătoriei, trebuie să vă fixaţi apoi data în care ajungeţi în oraşul cu pricina, mai precis cu trei zile înaintea nunţii, pentru a fi valabil sejurul turistic de trei zile, fără dovada căruia nu vă veţi putea căsători.

Când ajungeţi acolo, înregistraţi şi cererea de căsătorie la primărie. La întocmirea cererii, obligatoriu trebuie să fie prezenţi ambii miri. Înregistrarea costă 500 de coroane daneze (aproximativ 70 de euro), sumă la care se adaugă plata pentru cazarea în cele trei zile (în ziua oficierii căsătoriei trebuie prezentată chitanţa doveditoare, aşa cum am mai arătat). Când alegeţi un hotel (pensiunile sunt mai ieftine) şi luaţi masa la restaurant (nu la fast-food), bugetul necesar celor trei zile depăşeşte binişor 500 de euro.

Pe lângă actele de identitate şi care dovedesc cetăţenia (paşaport, dar şi certificat de naştere etc.), sunt necesare şi documentele care atestă că este vorba despre o şedere legală în Germania (viză, rezidenţă etc., după caz, depinde de ţara de provenienţă a soţului non-german).

Viitorii miri trebuie să demonstreze, de asemenea, că nu mai au în prezent alţi parteneri de viaţă, soţi şi/sau soţii. Dacă sunt divorţaţi sau văduvi, trebuie să prezinte documentele doveditoare. În cazul divorţului, se solicită hotărârea definitivă a instanţei, în original şi copie, traduse (în daneză, germană sau engleză) şi apostilate de Ministerul român de Externe.

Pentru danezi ajunge declaraţia tatălui că fiica nu este măritată

Şi în cazul în care căsătoria are loc în Danemarca, şi în cazul în care ea se petrece în Germania, este foarte important documentul care atestă starea civilă a mirilor. Acesta poate fi eliberat în România, de către primăria unde este trecut domiciliul (actul fiind, ca şi celelalte, tradus, legalizat şi apostilat) sau de ambasada română din Berlin.

Dacă nemţii vor doar documentul primăriei româneşti, la danezi ajunge şi declaraţia pe proprie răspundere a tatălui miresei, că fiica lui nu a mai fost căsătorită.

Dacă le furnizaţi această declaraţie (la fel, tradusă şi apostilată), danezii nici nu se vor mai uita pe declaraţia de celibat de la primărie (pe care însă este bine să o aveţi, pentru orice eventualitate).

Declaraţia părintelui, atât de importantă în Danemarca, în altă parte nici măcar nu ar fi valabilă. În România, notarul care a autentificat declaraţia (făcută potrivit solicitării funcţionarului danez) a spus că aşa ceva nu ar avea nici un fundament în Dreptul românesc: „Eu vă fac actul, dacă vreţi, dar la noi nu ar fi valabil: cum să declare tatăl că fiica lui nu este căsătorită? Aici fiecare trebuie să declare pe proprie răspundere pentru propriile fapte”.

Cum o liniuţă dintre prenume poate sta în calea căsătoriei a doi tineri?

Ajunge şi o singură vizită la primăria daneză, pentru completarea dosarului, ca să vezi/auzi despre alte cazuri în care căsătoria nu a fost posibilă. Uneori, motivele sunt dintre cele care la noi în ţară nu ar conta foarte mult. De pildă, doi tineri nu s-au putut căsători fiindcă ea, venită de undeva din America de Sud, avea în unele liniuţă între cele două prenume, iar în alte acte prenumele erau fără liniuţă.

Auzind lucruri de acest fel, te bucuri că în certificatul de naştere internaţional (scris şi-n engleză) care ţi-a fost eliberat la plecarea din ţară, cele două prenume ţi-au fost trecute fără liniuţă, la fel ca şi în celelalte acte, în ciuda certificatului de naştere vechi, care includea liniuţa.

Danezii socotesc însă că, în lipsa liniuţei buclucaşe, poate fi vorba despre o altă persoană. Aşa că opresc nunta.

În alte cazuri, când unul dintre miri nu ştie germană, daneză sau engleză, căsătoria se poate amâna până este solicitat un traducător. De regulă, amânarea durează vreo două zile şi mirii vor plăti pentru traducere. Când însă mirii vin cu martori (dacă sunt singuri, martorii vor fi funcţionari de-ai primăriei), unul dintre martori poate face traducerea, chiar dacă nu este traducător autorizat.

Cum ne alegem orăşelul nunţii?

Pe internet, pe site-urile primăriilor, puteţi găsi detalii – şi în limba engleză – despre actele necesare în Danemarca, dar şi o serie de informaţii turistice despre orăşelul în care urmează să vă puneţi pirostriile (ce frumuseţi naturale sau antropice puteţi vizita). Aici găsiţi, de pildă, detalii despre căsătoria la primăria din Tønder.

De asemenea, pe google.de puteţi găsi forumuri în care tema căsătoriilor în Danemarca este dezbătută pe larg.

Cum puteţi alege orăşelul nunţii? Puteţi lua o hartă şi căuta un orăşel danez (vă faceţi o imagine privind pozele postate pe internet). Pe site-ul primăriei veţi găsi toate datele referitoare la actele necesare pentru căsătorie. Indiferent unde în Danemarca aţi obţine certificatul de căsătorie, autorităţile germane vor înregistra căsătoria ca şi cum ar fi avut loc în Germania. Ca urmare, aşa cum am arătat, veţi primi drept de şedere, drept de muncă şi veţi putea urma cursurile de integrare oferite de statul german.

Cine trebuie să apostileze actele?

Pentru o nuntă în Danemarca, trebuie să vă fie apostilate documentele de către Ministerul de Externe, în timp ce pentru căsătoria în Germania (care este semnatară a Convenţiei de la Haga, încheiată în 5 octombrie 1961) este de ajuns dacă veţi pune pe actele dumneavoastră „apostila de la Haga”, pe care o aplică acum orice prefectură. Acum câţiva ani, la Prefectura Galaţi era necesar întâi să duci actul şi să plăteşti taxa, urmând ca în altă zi să poţi ridica documentul.

Despre actele necesare pentru căsătoria în Germania, cu un cetăţean german, puteţi întreba la autorităţile (primăriile) pe raza cărora locuiţi. Dacă doriţi ca oficierea să aibă loc la ambasada română, puteţi citi mai multe pe site-ul ambasadei române de la Berlin (despre certificatul de căsătorie; căsătoria la ambasada română din Berlin; documentele necesare pentru căsătoria la ambasada română). De aici puteţi afla, de asemenea, cum obţineţi certificatul de celibat cerut de autorităţile germane, în caz că vă oficiază căsătoria autorităţile germane.

Sfaturi pentru cei care doresc să se căsătorească

• Dacă plecarea din România va fi una definitivă, toate actele trebuie făcute ca la carte; acestea vor fi traduse la un birou autorizat, traducerile vor fi legalizate la notar, iar atât originalele, cât şi copiile/traducerile legalizate vor fi apostilate;
• Dacă pregătiţi actele şi pentru Germania (cu apostila de la Haga), dar şi pentru Danemarca (cu apostile de la Ministerul de Externe), totul durează vreo două luni de drumuri, nervi şi bani cheltuiţi;
• Chiar şi pentru documentele al cărui traseu ţine de domeniul absurdului, este greu de înţeles de ce nu poate elibera orice oficiu de paşapoarte sau de poliţie locală dovada că eşti cetăţean român, din moment ce îţi eliberează documentele de identitate.  Această hârtie se obţine numai din Bucureşti, cu programare, pentru oamenii din toată ţara care au nevoie de un asemenea document;
• În multe cazuri, româncele care se căsătoresc cu cetăţeni germani vor fi puse de soţ sau de familia acestuia să semneze un contract prenupţial. Sfatul nostru este să nu semnaţi acest act, până nu vă asiguraţi că înţelegeţi tot ceea ce scrie în el, dar pe această temă vom reveni;
• Trebuie să ţineţi cont şi de faptul că reuşita pregătirilor pentru nuntă şi rapiditatea cu care are loc căsătoria civilă nu sunt întotdeauna semne bune pentru o căsătorie fericită.

Sacrificiul nevestelor românce este inexplicabil pentru nemţoaice

53% dintre germani fac sex pe întuneric pentru că le lipseşte încrederea în sine