Romaningermania.ro inaugurează astăzi o nouă rubrică: „Povestiri de emigrant”. În cadrul acesteia, vă prezentăm primanoastră colaboratoare: doamna Felicia Doleanu, un talent literar nativ, care a acceptat ca o parte dintre amintirile sale de emigrant să fie publicate pe Romaningermania.ro.
Felicia Doleanu a avut forța să înceapă, la numai 26 de ani, o viață nouă în Occident, plecând de acasă, în 1990, doar cu un geamantan. A pornit către America, via Germania, înscriindu-se într-o excursie de Crăciun de trei zile. N-a mai ajuns în America, pentru că, mărturisește chiar ea, „socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg. Așa că din trei zile s-au făcut douăzeci și trei de ani”. După mai bine de două decenii petrecute în Germania, timp în care a lucrat la diferite restaurante, s-a întors în concediiacasă, a fost încercată de un dor mistuitor față de cei dragi și a revenit în țara de adopție cu bateriile încărcate. Felicia Doleanu își povestește viața din Germania cu umor, talent și optimism.
„Cum arată viitorul meu? Eu îl văd excelent! Fac tot ce vreau, când vreau și cum vreau … Mă bucur de fiecare clipă, fie că muncesc, dorm, mă plimb, citesc, ascult muzică, mă distrez cu amicii … Sunt foarte altruistă și iubesc să dăruiesc, să fac celor din jur surprize plăcute! Am un optimism debordant … Nu-mi uit niciodată zâmbetul acasă! Mă supăr foarte rar, dar mă supăr bine … Sunt un adevărat dragon: scuip foc și pară, apoi zâmbesc din nou. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dăruit, iar dacă aș putea să dau timpul înapoi, cu mulți ani … aș face totul exact așa cum am făcut! Nu regret niciodată deciziile mele (deși e o adevărată tortură să iau una). Le șlefuiesc ca pe un diamant, dar merită, indiferent cât timp îmi răpesc! Deci viitorul meu, ca și trecutul, ca și prezentul, nu poate fi decât minunat, pentru că nu e loc pentru altceva”, spune Felicia Doleanu.
Din ciclul „Sunt plină de amintiri”, de Felicia Doleanu
Felicia Doleanu
După multe ore de muncă în viteza a cincea îmi zice șeful:
- Felicia, te rog să probezi tu noul vin, să-mi spui cum ți se pare!
Eu probez o juma´ de pahar și-l simt așa, cum se răspândește prin mine, cum mă gâdilă pe cerul gurii cu arome de Saugvinion și parcă de măr delicios auriu … Îmi plescăi limba și zic: e grozav! El zice: hai să mai bem unul! Eu mă lupt cu diavoletul din mine și zic: NU. Plec, îmi iau o bucată de ciocolată amară, încep să o molfăi, dau drumul la motor și, după nici 200 de metri, văd lumini albastre, roșii și STOP! Să vă spun ce am simțit? Nu-mi ajunge o noapte! Opresc mașina, vreau să cobor, uit să trag frână de mână, îmi fuge scaunul de sub cur, îmi cade geanta, o ridic, cade portmoneul, se împrăștie totul pe jos … Întuneric beznă … Un polițist lung de doi metri mă ajută cu un fascicul de lumină să-mi adun calabalâcurile, în timp ce colegul lui mă orbește. Cer voie să-mi pun ochelarii de soare, că nu văd nimic. E trecut de miezul nopții! Polițistul zâmbește amabil.
- ACTELE LA CONTROL !
- Ce acte ?
- Talonul!
- Ăhă! Stați puțin, că am două!
- Cum două?
- Am două mașini! M-ați luat așa repede și m-ați orbit cu chestia aceea, că nici nu știu cu ce mașină sunt! Polițistul se uită la spatele mașinii și zice:
- Cu asta sunteți …cu FS…bla-bla …
- Ok!
- Permisul?
-Ăhă! Stați că am două! (… și iar mi se împrăștie portmoneul pe jos cu toate cărțile de credit, permise, asigurări .. etc! ) Polițistul îmi ține lanterna să le adun …
- Ați băut? – mă întreabă ca un cunoscător.
-Bineînțeles! – răspund jignită.
- Aveți și Ausweiss ?
- Am două! Se uită sceptic la mine și-mi zice: toate actele acestea sunt legale?
- Da! Pe cele care le am la mine, am grijă să fie „adevărate”, dar mai am și acasă … din acelea „false”!
- Vă rog să mă urmați, să facem un test! Și-mi dă să suflu în muștucul acesta …Trei tentative eșuate! Schimbă muștucul și suflă unul din polițiști! Aparatul funcționează. Indică 0,00! Ar fi fost culmea să indice alcoolemia mea! Aș fi căzut pe jos de râs. La a patra încercare, se mișcă și la mine: 0,34!
- Vă mulțumim doamnă! Conduceți liniștită! O seară frumoasă.
(Să conducă mă-ta liniștită, după ce suflă de patru ori în rahatul ăla! – aș fi vrut să-i spun.)
- Fiți amabil, dacă aveam mai mult de 0,5 % … ce se întâmpla?
- Vă conduceam noi acasă, luați o amendă de 500 euro și renunțați la permis pentru o lună, în următoarele șase luni (la alegere!).
- Ăha! Pot să păstrez muștucul ăsta?
- Sigur doamnă! Și nu uitați: există întotdeauna „o primă dată”!
Ai dracului! Prin ce-am trecut! Cred că mă las de băut …!