Dacă din sticlele goale se scurg zemuri lipicioase, ai unde te spăla
În falimentara politică economică a regimului Ceauşescu era şi un lucru bun: aplicarea pe scară largă a principiului celor trei R (recuperare-recondiţionare-refolosire) în domeniul materialelor reciclabile, realizat prin celebrele puncte de „sticle şi borcane”, centrele de maculatură sau de fier vechi. Nu discutăm aici despre faptul că economiile astfel realizate păleau în faţa consumului marilor energofagi industriali sau despre pionierii care erau trimişti din uşă-n uşă să strângă deşeuri. Principiul era unul corect. În prezent, deşi UE pune mare preţ pe protecţia mediului prin strângerea ambalajelor, în România lucrurile nu merg într-o direcţie bună. Râurile continuă să fie poluate cu milioane de PET-uri şi provoacă dezastre la revărsare, sărmanii nu mai prididesc să strângă sticlele de plastic din tomberoane şi gropile de gunoi. În tot acest timp, cea mai mare fabrică din Sud-Estul Europei, de reciclare a PET-urilor, situată în Buzău, este nevoită să-şi importe masiv materia primă din … Germania.
Experienţa germană: nimeni nu-şi permite să arunce PET-uri
În prezent, toate supermarket-urile şi hipermarketurile germane dispun de echipamente de procesare a deşerilor din ambalaje. Dacă ajungeţi într-un magazin din această ţară vă veţi mira de faptul că vedeţi câteva persoane la coadă chiar în apropierea intrării, cu sacoşe în mână, din care scot “sticle de sticlă”, PET-uri de băuturi răcoritoare şi de apă sau cutii de bere pe care le bagă în gura unei maşinării care le scanează, le rulează şi le aruncă mai departe, până la gura îndepărtată a unui tunel care se deschide în faţa dumneavoastră.
Recuperator de sticle din magazinul Aldi
La finalul operaţiunii, fiecare persoană care introduce sticle în maşinărie apasă un buton şi primeşte de la automat o chitanţă, pe care scrie valoarea ambalajelor returnate. Această chitanţă va fi prezentată la casele magazinului, iar valoarea ei va fi scăzută din valoarea totală a noilor produse achiziţionate.
Pentru un ambalaj de tip PET primiţi înapoi 0,25 euro, pentru o “sticlă de sticlă” – 0,15 euro iar pentru o doză metalică de bere – 0,25 euro. Atenţie însă: echipamentele unor magazine precum discounterii (Lidl, Aldi) acceptă numai PET-uri, nu şi doze sau sticle.
De asemenea, există unele băuturi care nu sunt purtătoare de pfand pentru ambalaje (pe ele este scris, la vedere, “pfandfrei”), de pildă sucurile de fructe, berea străină sau super premium (la sticle de 0,33 l sau cu un design deosebit), ambalajele butoaielor de bere de 5 litri, sucurile pentru copii (aflate într-o sticlă subţire), ambalajul pentru lapte.
Sticlele din România sunt refuzate de roboţii germani!
Dacă vă gândiţi că aţi putea da lovitura venind din România cu câteva milioane de PET-uri pentru a le vinde cu 0,25 euro bucata în Germania, trebuie să vă înfrânăm elanul întreprinzător.
Maşinăriile de colectat ambalaje acceptă numai produse comercializate în Germania. Acest lucru ne-a fost demonstrat de o doză de bere Grafenwalder achiziţionată de la un Lidl România şi de o sticlă de Fanta cumpărată pe drum, în Ungaria (tot de la un Lidl), ambalaje care s-au amestecat cu cele germane, dar au fost depistate şi refuzate de maşinăria dintr-un Penny.
În Germania nu trebuie să vă mire nici faptul că sticluţa dumneavoastră de apă minerală sau cutia de bere pe care le-aţi pus într-un coş de gunoi pe stradă dispar instantaneu în sacoşa vreunui sărac local sau sub haina vreunui homless, pentru că acesta ştie ce ştie: dacă strânge două PET-uri, poate bea o bere. De fapt, costul conţinutului unei sticle de bere este aproape egal cu valoarea depozitului plătit pentru ambalaj, iar la apa plată conţinutul este uneori mult mai ieftin decât depozitul pentru ambalaj.
Totuşi, mulți străini care ajung în Germania nu știu, atunci când cumpără băuturi, că preţul trecut la supermarket pe etichetă nu include și recipientele de plastic. Așa că adeseori poți vedea, mai ales când oamenii au bănuţii număraţi, cum lasă băuturile la casă, când aud că mai au de plătit şi sticla, lucru pe care nu îl luaseră în calcul.
PET-urile costă un sfert de euro în Germania, aşa că nimănui nu-i dă mâna să le arunce în râuri; mai bine hrăneşte cu ele această maşină
PET-urile germane iau drumul Buzăului
Dacă, aşa cum am arătat, cu exportul PET-urilor din România în Germania nu e nici o afacere, cu importul în România al PET-urilor germane este o afacere. Şi încă una mare de tot, cu profituri de zeci de milioane de euro pe an.
Compania cu capital privat Greentech din Buzău, unul dintre cei mai importanţi reciclatori de mase plastice din Europa, a avut un profit de 60 de milioane de euro în 2010 şi pe seama PET-urilor germane.
Greentech a fost nevoită să importe PET-uri din Germania, deoarece în România colectarea selectivă aproape că lipseşte. Din aceste PET-uri, la Buzău se fabrică „fulgi PET de înaltă puritate”, care se exportă în toată lumea.
Aceşti „fulgi” se folosesc în industria de fibre poliesterice, în industria automobilistică sau în cea a ambalajelor (folii, saci menajeri etc.). Din ei se pot fabrica, de asemenea, haine şi mochete pentru clădirile de birouri.
Exemplul german, replicat cu succes în Croaţia
Sistemul depozit pentru ambalaje a fost introdus în Germania în 2003, însă pregătirea lui la nivel legislativ a fost făcută încă din 1991, când această ţară a decis că minimum 72% din fiecare tip de băuturi comercializate în magazine trebuie livrate în ambalaje reutilizabile.
Cum magazinele germane nu aveau la acea vreme uriaşii „roboţi” de la intrare, care acum preiau sticlele goale, PET-urile şi cutiile metalice de băuturi, sistemul depozit funcţiona pe baza unei chitanţe. Mai precis, consumatorii puteau obţine returnarea depozitului prezentând la casă respectiva chitanţă.
După introducerea lui în Germania, sistemul depozit german a fost replicat cu succes în Croaţia, deşi aici pe post de maşinăriile care înghit sticle sunt … angajaţii magazinelor, care preiau sticlele restituite şi scad banii de pe ele din valoarea cumpărăturilor noi. Pentru un PET sau o sticlă valoarea returnată este de 0,5 kuna sau o kuna (1 euro este aproximativ 7,5 kuna). Sistemul croat seamănă cu cel care era în România pe vremea lui Ceauşescu: dacă nu ai sticlă la schimb, plăteşti mai mult pe produs, urmând ca la returnarea sticlei să-ţi iei banii înapoi (garanţia).
Un astfel de sistem funcţionează şi în Suedia.
Un stat puternic ştie să-şi apere iniţiativele bune
Când a introdus sistemul depozit, Germania a fost atacată din toate părţile, atât de multinaţionalele care comercializează produse ambalate, cât şi în forurile europene. Numeroase proceduri de infrigement au fost începute împotriva acestei ţări iar pe rolul instanţelor comerciale internaţionale s-au deschis şiruri de procese, iniţiate de comercianţi care acuzau scăderea volumului afacerilor lor în Germania.
În principal, criticile aduse sistemului depozit german vizau:
- inexistenţa unui sistem generalizat care să permită cumpărătorului să returneze ambalajele la orice magazin pentru a-şi recupera depozitul, situaţie care conducea la scăderea vânzărilor multinaţionalelor;
- încălcarea liberei circulaţii a mărfurilor în Uniunea Europeană – piedicile puse producătorilor de băuturi din alte state membre UE care încercau să-şi vândă produsele în Germania;
- scumpirea băuturilor şi a apei.
Într-o singură zi, mai precis pe 14 decembrie 2004, Curtea Europeană de Justiţie a pronunţat două sentinţe împotriva sistemului depozit pentru ambalajele de unică utilizare pentru băuturi introdus de statul german. Într-o primă sentinţă, Curtea a stabilit că legislaţia germană pune într-o poziţie dezavantajoasă companii din alte state membre ale UE care produc şi distribuie diferite tipuri de băuturi în Germania, în ambalaje nereutilizabile. Prin cea de-a doua sentinţă, Curtea a dat dreptate unei companii austriece care susţinea că este discriminată pe piaţa germană, în raport cu competitorii săi locali. În consecinţă, Curtea a decis, în baza articolul 5 din Directiva UE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje şi a articolul 28 al Tratatului UE să oblige Germania să asigure schimbarea sistemului de management al deşeurilor de ambalaje astfel încât acesta să nu distorsioneze piaţa şi să nu fie discriminatoriu pentru produsele din alte state membre. Un alt proces al statului german a fost cu compania franceză Danone, care a acţionat în justiţie Berlinul pentru pagubele produse, pe motiv că vânzările de ape minerale îmbuteliate în Franţa pe piaţa germană ar fi scăzut cu 85% după introducerea sistemului depozit în ianuarie 2003.
Cu timpul însă, Germania şi-a perfecţionat şi extins sistemul depozit, făcând din el unul dintre cele mai eficiente modalităţi de recuperare a ambalajelor. Tot în timp s-a văzut că preţul conţinutului PET-urilor nu a crescut după introducerea sistemului depozit, ci a rămas constant sau chiar a scăzut. Greu a fost ca oamenii să se obişnuiască să ducă ambalajele golite înapoi la magazine. Însă, după realizarea investiţiilor necesare pentru colectarea ambalajelor, criticile au încetat.
România de azi: râuri de PET-uri, sursa: ecomagazin.ro
România va ajunge un mare Napoli dacă săracii care realizează “colectarea sortată a ambalajelor” vor emigra, vor muri din cauza toxinelor sau pur şi simplu se vor sătura să mănânce din gunoaie
La această oră, tot sistemul de colectare a ambalajelor din România se bazează pe nişte „mici negrişori” care adună PET-urile din containere, ghene şi de la gropile de gunoi, pentru a încasa nişte bănuţi. Dacă amărâţii se vor sătura într-o bună zi de viaţa grea pe care o duc printre gunoaie şi vor lua drumul străinătăţii ori mare parte din ei vor muri din cauza mediului toxic din gropile de gunoi, în România va fi dezastru. Colectarea sortată ar dispărea, întrucât firmele de salubritate nu au investit masiv în containere de colectare selectivă, dar nici nu pot face faţă lipsei de educaţie a populaţiei.
Potrivit unui reportaj difuzat recent de Pro TV soluţia luptei româneşti cu ambalajele nu se întrevede în momentul de faţă: „La coada Europei. Acolo suntem în materie de gunoaie şi reciclare. Dacă nu luăm de urgenţă măsuri, manualele de geografie vor avea nevoie de modificări: va trebui să ne trecem pe hartă şi munţii de gunoaie”.
Poate că una dintre soluţiile care s-ar impune pentru subţierea munţilor de gunoaie este să preluăm poveştile de succes de la cei mai deştepţi ca noi în domeniul protecţiei mediului.
Experienţa germană în domeniul colectării şi sortării ambalajelor este un bun reper în acest sens.